Politic

Dodon, gata să devină premier. Nu mai optează pentru un Guvern tehnocrat, ci pentru promovarea oamenilor de partid

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon susține că este gata să preia un viitor mandat de premier al țării, după alegerile parlamentare anticipate care vor avea loc duminica aceasta, 11 iulie. Totuși, o decizie în interiorul PSRM nu a fost luată, deocamdată.

„Nominal noi nu am discutat, dar am pregătit deja programul de guvernare. Avem oameni pentru toate domeniile, inclusiv din lista candidaților la funcția de deputat. Sunt oameni profesioniști”, a declarat Igor Dodon în cadrul vloggului său săptămânal.

Socialistul spune însă că nu va mai opta pentru un Guvern tehnocrat, dimpotrivă, va promova în funcții oameni de partid.

„Noi nu vom merge pe abordarea pe care am mers în Guvernul precedent, eu vă spun destul de sincer, când găseam profesioniști, așa numiți tehnocrați, care niciodată nu au fost în echipa politică, poate au fost în echipă profesională guvernamentală, dar nu în echipă politică. Oameni care nu au fost niciodată cu noi la întrevederi electorale, care nu au simțit pulsul, și i-am făcut nacealnici. Și după asta ei cred că sunt mari tehnocrați. „Eu am devenit ministru pentru sunt așa de bunișor și deșteptățel, nu de acea că partidul m-a susținut”. De aceea vom delega în funcții oameni profesioniști, dar din echipă, care au fost alături de noi toată această perioadă”, a spus Dodon.

Amintim că în decembrie 2019, când era președintele R. Moldova, Igor Dodon l-a nominalizat la funcția de premier al țării pe Ion Chicu, care a format un Guvern așa zis tehnocrat, format din oameni apolitici.

Articole similare

Back to top button