Externe

NASA trimite un satelit către lună pentru o misiune importantă. E de mărimea unui cuptor cu microunde

NASA va trimite către Luna o sondă de 25 kg numită CAPSTONE care va ajunge pr orbita lunară cu o misiune crucială: testarea orbitei viitoarei stații spațiale Gateway care va începe să fie construită după 2024. Capstone va verifica stabilitatea orbitei gândite de NASA și va testa o mulțime de parametri tehnici, scrie hotnews.ro.

CAPSTONE este un „cubesat”, un satelit mic, dar foarte performant, care ar fi trebuit lansat încă de pe 13 iunie, dar mai multe amânări au survenit, iar lansarea va fi cel mai devreme pe 28 iunie, din Mahia Peninsula, Noua Zeelandă.

Acest satelit va testa dacă orbita gândită pentru viitoarea stație spațială Gateway este una viabilă. Capstone este un „cercetaș” menit să-i asigure pe cei de la NASA că au făcut calcule corecte pentru poziționarea viitoarei stații spațiale Gateway care va fi greu de construit, dar mai ales va fi esențială pentru planurile oamenilor de a stabili o bază lunară și de a pleca de acolo către Marte.

Mini-satelitul ar trebui să ajungă pe orbita lunară în 13 noiembrie, indiferent de data la care va fi lansat, însă o condiție esențială va trebui respectată: să fie lansat de pe Terra până pe 27 iulie.

Misiunea este dezvoltată de NASA în colaborare cu compania Advanced Space și costurile sunt de 30 milioane dolari.

Această nouă cale testată este o orbită foarte alungită în jurul Lunii și numele de specialitate pentru acestă orbită este „near rectilinear halo orbit”.

După ce va ajunge pe orbită, micul „cubesat” ar trebui să rămână acolo timp de șase luni, timp în care va testa sistemele de navigație și de comunicații. În tot acest timp se va apropia cel mai mult la 1.600 km de suprafața Lunii și se va depărta la maxim 70.000 km.

Misiunea CAPSTONE este neobișnuită pentru NASA din mai multe motive: lansarea nu este în Florida, ci în Noua Zeelandă, iar NASA nici măcar nu a proiectat cubul și nici nu îl deține, ci de totul s-a ocupat Advanced Space, o companie din Denver ce are 45 de angajați.

Back to top button