Politic

ULTIMĂ ORĂ! | Ucraina a completat chestionarul pentru aderarea la Uniunea Europeană

Autoritățile ucrainene au anunțat, luni, că a fost completat chestionarul de aderare la Uniunea Europeană, un prim pas pentru obținerea de către Ucraina a statutului de țară candidată pentru intrarea în blocul european, relatează Reuters.

Ucraina a primit chestionarul în urmă cu 10 zile, la vizita la Kiev a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Șefa executivului european promitea, atunci, o începe rapidă a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE.

„Astăzi pot să vă spun că documentul a fost completat de partea ucraineană”, a spus Ihor Zhovkva, adjunctul șefului de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski.

Comisia Europeană urmează să dea o recomandare în ce privește conformitatea Ucrainei cu criteriile necesare pentru statutul de membră a UE, recomandare despre care Zhovkva spune că se așteaptă să fie pozitivă.

Ulterior, decizia se va afla de partea statelor membre ale Uniunii.

Zhovkva a mai spus că se așteaptă ca Ucraina să obțină statutul de țară candidată în iuni, la întâlnirea programată a Consiliului European. Reuniunea va avea loc în zilele de 23 și 24 iunie, conform calendarului.

„Apoi vom începe discuțiile de aderare, iar odată ce încep aceste discuții putem vorbi deja de intrarea Ucrainei în UE cu drepturi depline”, a concluzionat oficialul ucrainean.

Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană a devenit o temă tot mai importantă, mai ales în contextul invaziei rusești și a solidarității pe care majoritatea țărilor UE au arătat-o Ucrainei de la începutul acestui război.

Related Articles

Back to top button