Politic

Un nou deputat în fracțiunea PAS. Magistrații de la Curtea Constituțională i-au validat mandatul

Candidatul supleant al PAS, Viorel Barda, ocupă locul Zinaidei Popa în Parlament. Mandatul său a fost validat de Curtea Constituțională.

Decizia a fost luată de magistrați  după o ședință desfășurată marți. Se întâmplă după ce în cadrul întrunirii Legislativului pe 20 august Zinaida Popa și-a anunțat demisia. Comisia Electorală Centrală a luat act în această privință pe 26 august.

Deoarece și alte mandate de parlamentari, atribuite PAS; au devenit vacante, Curtea Constituțională ar urma să le valideze pe cele ale candidaților supleanți Ana Calinici, Evghenia Cojocari, Boris Popa, Ana Oglinda și Dorel Iurcu de pe lista aceluiași partid.

Amintim că anterior mai mulți deputați aleși pe listele PAS au trecut la funcții guvernamentale. Așadar, aceștia au trebuit să își depună mandatele parlamentare, în conformitate cu prevederile legale

Back to top button